Ouăle scoțiene, cunoscute și sub numele de “Scotch Eggs,” sunt o delicioasă rețetă de chiftele umplute cu ouă fierte cleioase. Ouăle se fierb, se învelesc în carne tocată, se tăvălesc prin făină ou și pesmet și se prăjesc! Este o rețetă care nu necesită preparative speciale și nici unelte de lucru deosebite, iar rezultatul este spectaculos. Sunt fabuloase ca aperitiv sau gustări, grație crustei aurii și crocante!
Originea lor este în anul 1738, când au fost create de magazinul londonez Fortnum & Mason, inspirate dintr-un fel de mâncare indian numit “nargisi kofta” – chiftele narcisă.
Asemănarea cu aceste flori elegante este dată de combinația de culori ce se prezintă în secțiune: galben și alb. Britanicii le servesc la picnicuri, acompaniate de murături, muștar sau sosuri pe bază de maioneză.
Secretul cel mai mare al acestui preparat constă în PROSPEȚIMEA ouălor și priceperea de a le fierbe așa încât să iasă cleioase! De asemenea, un alt secret al reușitei este folosirea unui mix de carne de vită și porc pentru un gust bogat.
Aveți nevoie de: 4 ouă fierte cleioase, 300 g carne tocată amestec de vită și porc, condimente precum sare, piper, usturoi, paprika, chimen etc, puțină făină și pesmet.
Se amestecă carnea tocată cu condimentele de mai sus, și se modelează într-o formă plată, astfel încât să putem înveli oul fiert și curățat de coajă. Apoi se trec prin făină, se împarte carnea în 4 porțiuni egale, se aplatizează fiecare porțiune în palmă, se așază câte un ou fiert în mijlocul cărnii și se învelește uniform, așa încât oul să fie bine acoperit. Fiecare ou în carne se trece prin oul bătut, se acoperă cu pesmet și se prăjește într-o tigaie adâncă până devine auriu și crocant. Se servește cald sau rece.
Și nu în ultimul rând, secretul unui meniu reușit pe bază de ouă scoțiene il reprezintă băutura alături de care alegi să le prezinți.
Iată câteva sugestii:
Berea: O combinație clasică este să savurezi ouăle scoțiene alături de o bere rece. Berea poate contrabalansa gustul bogat al cărnii și poate oferi o experiență plăcută.
Cidrul: Dacă preferi o alternativă la bere, un cidru răcoros poate fi o alegere excelentă. Aroma fructată și aciditatea cidrului se potrivesc bine cu ouăle scoțiene.
Vin alb: Dacă ești fan al vinurilor, un vin alb sec sau demisec poate fi o opțiune. Alege un soi care nu este prea dulce, pentru a nu acoperi gustul ouălor și al cărnii.
Whisky: Dacă vrei să rămâi fidel originii britanice a ouălor scoțiene, poți să le asortezi cu un whisky scotch. Alege unul care are note de vanilie sau miere pentru a echilibra aromele.
Starea de spirit, somnul și apetitul! Trei dintre cele mai importante lucruri care aduc fericirea și satisfacția fiecărei zile și care ne ajută să întâmpinăm …
→
E toamnă și treburile par mai multe ca oricând. Este și vremea zarzavaturilor, a conservelor, a pregătirii cămărilor pentru iarnă, copiii au reînceput școala, așa …
→
Sulful este esențial în multe procese biologice ale corpului, printre care reglarea metabolismului și a producției de cheratină care ajută la menținerea unui păr sănătos, …
→