Sărbătoarea atat de dragă românilor și anume Crăciunul când celebrăm cu bucurie Nașterea Domnului, este de neconceput fără cozonac.
Unele gospodinele care au timp și ingrediente pregătite din vreme răscolesc caietele de rețete sau internetul în căutarea unor idei originale care să scoată din anonimat clasicul cozonac. Altele lasă pregătirea acestuia în seama patiserilor pricepuți, dar și unele și altele au grijă să fie cozonac din belșug.
Așa se face că după sărbători rămâne mult cozonac nemâncat și poate și un pic uscat, cu care nu știi ce să faci. Resturile de cozonac pot fi folosite cu succes și împrospătate uimitor ducând acest desert la un nou nivel.
Adună resturile de cozonac pe care le ai și pregătește separat crema de vanilie.
Pentru un cozonac de mărime medie este suficientă o cantitate de 800 de grame de cremă de vanilie pentru care ai nevoie de 500 ml lapte, 4 gălbenușuri, 100 g zahăr, 60 g făină.
Se pune laptele la fiert împreuna cu păstaia de vanilie, în timp ce, separat, gălbenușurile se bat cu zahărul până ce acesta se topeștete. Se adaugă făina în ploaie, amestecând bine. Se adaugă treptat laptele clocotit, în timp ce se amestecă fără încetare. Se pune vasul pe foc mic, amestecând de asemenea, până când crema dă în clocot.
Se ia vasul de pe foc, se acoperă cu folie sau un tifon umed pentru ca amestecul să rămână hidratat până la final.
Se pun bucățile de cozonac în forme de ceramică sau pahare cu gura largă și se toarnă deasupra crema de vanilie cu ouă, apoi se dă la rece pentru cel puțin 4-5 ore până la servire.
Sărbătoarea atat de dragă românilor și anume Crăciunul când celebrăm cu bucurie Nașterea Domnului, este de neconceput fără cozonac. Unele gospodinele care au timp și …
→
Vitamina K are funcții importante în organism iar cercetările efectuate au demonstrat că este o moleculă extrem de importantă. Datele recente indica faptul că deficitul …
→
Starea de spirit, somnul și apetitul! Trei dintre cele mai importante lucruri care aduc fericirea și satisfacția fiecărei zile și care ne ajută să întâmpinăm …
→