De curând a fost promulgată legea supermarketurilor care prevede ca magazinele mari să se aprovizioneze obligatoriu cu produse alimentare autohtone: carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie, în proporție de cel puțin 51%.
Interzicerea taxelor suplimentare și a taxei de raft ar putea influența prețul unor produse.
Declarație dr. Ștefan Balaban, fondatorul fermei Aviputna Golești:
„Personal consider că deși legea în varianta ei actuală nu conține prevederi care să mulțumească pe toată lumea, deci este revizuibilă, reprezintă un semnificativ pas înainte în demersul de a sprijini producătorii români care deplâng faptul că nu avem un mediu economic suficient de prietenos și nu beneficiem de subvențiile care se acordă în multe țări europene.
În varianta actuală legea hipermarketurilor suportă multe îmbunătățiri și chiar ar fi bine ca acest lucru să se întâmple neîntârziat, în scopul de a pune în acord normele pe care le conține cu legislația comunitară referitoare la libera circulație a bunurilor. În ciuda acestui fapt, legea creează două avantaje majore în opinia mea: pe de o parte va oferi consumatorilor români posibilitatea de a opta mai mult pentru produsele autohtone preferate înaintea celor din alte țări sau continente pentru gust și prospețime, pe de altă parte va genera mai multe locuri de muncă în România, fapt deloc de neglijat!
Sunt convins că retailerii și reprezentanții supermarketurilor care consideră legea restrictivă și ostilă la acest moment vor reuși să-și regândească politicile de marketing, în așa fel încât toate părțile implicate să obțină avantaje reale, pe termen lung.
Deocamdată normele de aplicare a legii nu au fost elaborate, le așteptăm cu mare interes.”
Aviputna Golești este prima fermă de găini cu capital integral privat din țară. Din 1991 până în prezent societatea s-a aflat permanent în topul fermelor avicole din ţară în ceea ce privește producţia de ouă.
Comunicat de presă Aviputna / Compania de comunicare AQUI AHORA
– Comunicat de presă – Viața este prea scurtă pentru a nu mânca și a bea bine! decretează, pe bună dreptate specialiștii de la …
→
– COMUNICAT DE PRESĂ – Suntem mândri să prezentăm astăzi în fața consumatorului român un nou produs și anume ouăle „Delicioase„, …
→
Aviputna, societate cu capital 100% românesc – deținătoarea unei tehnologii unice de fermentare și transformarea dejecției de pasăre în îngrășământ organic – a lansat produsul …
→